Maramures International Ballon Fiesta

Septembrie 2013

ATP Exodus participa si anul acesta in calitate de sponsor la cea de a treia editie a festivalului baloanelor cu aer cald " Maramures International Balloon Fiesta", in perioada 3 - 6 Octombrie 2013.

După două ediții reușite, profesioniştii reuniţi de John Balon Sky Team, se întorc în Maramureş, venind din 11 ţări, respectiv Anglia, Olanda, Belgia, Lituania, Letonia, Slovacia, Moldova, Ucraina, Polonia, Ungaria şi România. Anul acesta, la Maramureș International Balloon Fiesta vor fi 22 de echipaje.

 

În funcţie de permisivitatea condiţiilor atmosferice, dacă vântul şi ploaia nu vor fi potrivnice, sunt programate 6 zboruri cu decolare de la Aeroportul Internaţional Baia Mare, pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică, după următorul program:

 

Joi, 3 octombrie 2013
Sosirea şi înregistrarea participanţilor

 

Vineri, 4 octombrie 2013
07.00 - Briefing / zbor de dimineaţă
16.30 - Briefing / zbor de seară

 

Sâmbătă, 5 octombrie 2013
07.00 - Briefing / zbor de dimineaţă
16.30 - Briefing / zbor de seară
16.30 - 20.00 Zboruri captive pentru publicul larg

 

Duminică, 6 octombrie 2013
07.00 - Briefing / zbor de dimineaţă
16.30 - Briefing / zbor de seară
16.30 - 20.00 Zboruri captive pentru publicul larg

 

Accesul vizitatorilor va fi permis în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 7.00 - 9.00 si 16.30 - 20.00. Sâmbătă și duminică doritorii de zbor cu balonul vor putea efectua ridicări captive în ancoră, cu baloanele, între orele 16.30 - 20.00, organizatorii evenimentului pregătind două sesiuni de zboruri captive pentru publicul larg.

 

În 2012, în premieră, organizatorii Maramureş International Baloon Fiesta au decis ca o parte din încasările obţinute în cadrul sesiunilor de zboruri captive pentru public să fie donate unor scopuri caritabile și timp de un an, o fetiță din Baia Mare a fost sprijinită financiar cu suma de 300 lei/lună. Odată cu ediția a treia a Fiestei, acest ajutor va continua și organizatorii evenimentului își doresc să poată să se implice și în alte cazuri sociale.

 

Evenimentul este organizat de John Balon Sky Team, http://www.johnbalon.ro și Asociația SENS, cu sprijinul Aeroportului Internațional Baia Mare, al Primăriei Tăuţii Măgherăuș și al Aeroclubului României. Partener principal: Orange Romania. Sponsori: Flaga Oil, ATP Exodus, UAC, Cora Baia Mare, International Triumph. Parteneri media: Romania liberă.

 

 

 

Tipareste paginaTrimite unui prieten