Mazda introduce SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS

18 August 2016

Mazda introduce SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS


• G-Vectoring Control este primul sistem care introduce o nouă gamă de tehnologii integrate de control
• Inovaţia pe bază de software adaptează cuplul motor pentru a controla forţele de accelaraţie şi a îmbunătăți și mai mult manevrabilitatea
• Tehnologia îşi va face debutul mondial pe modelul Mazda3 2017, lansat recent în Japonia

 

Mazda Motor Corporation a introdus SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS, noua gamă de tehnologii de control a mişcării vehiculului. Primul sistem este G-Vectoring Control (GVC) şi a fost lansat pentru versiunea 2017 Mazda3, care este deja disponibilă pentru piaţa din Japonia.

 

Conceptul SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS este un alt produs al filosofiei de dezvoltare Mazda centrată pe șofer. Prin controlul integrat al motorului, transmisiei, şasiului şi al caroseriei, scopul final al GVC şi al sistemului SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS este de a spori senzaţia Jinba-Ittai pentru toate modelele sale. Cu alte cuvinte, oferim şoferilor un puternic sentiment de unitate cu mașina.

 

În noua sa abordare, G-Vectoring Control foloseşte motorul pentru a îmbunătăţi comportamentul şasiului şi manevrabilitatea sa, precum şi confortul din timpul rulării. Este primul sistem din lume* care ajustează cuplul motor bazat pe direcţie, controlând astfel forţele de accelerare şi decelerare laterale şi longitudinale pentru a optimiza sarcina verticală pe fiecare roată. Rezultă o îmbunătăţire a tracţiunii, ceea ce inspiră şoferului încredere şi plăcerea de a conduce. Comportamentul maşinii urmăreşte mai îndeaproape intenţiile conducătorului auto, astfel încât se reduce necesitatea micilor corecţii instinctive ale direcției - şi, implicit, diminuează oboseala şoferului. De asemenea, prin ușurarea tranziţiei de forţe, GVC crește confortul prin scăderea balansului ocupanților habitaclului.

 

Tehnologia aduce beneficii conducătorilor auto cu diferite niveluri de experienţă într-o gamă largă de situaţii, inclusiv la conducerea în oraş, cu viteză redusă, la călătoriile în viteză pe autostradă, pe drumuri virajate, sau chiar în timpul manevrelor de urgenţă. De fapt, sistemul GVC este eficient pe suprafeţele dure (cum ar fi drumuri neasfaltate) sau alunecoase (din cauza ploii sau a ninsorii), unde sistemul îmbunătăţeşte semnificativ manevrabilitatea vehiculului. GVC este, de asemenea, deosebit de versatil, fiind compatibil cu orice tip de vehicul, atât timp cât este echipat cu motorizare SKYACTIV care permite controlul asupra cuplului şi cu şasiul SKYACTIV ceea ce determină o performanţă dinamică superioară. Fiind un sistem pe bază de software, nu adaugă greutate vehiculului şi nu vine în contradicţie cu obsesia inginerilor Mazda de a scădea fiecare gram. GVC va fi introdus pe modele din Europa, din a doua jumătate a anului.

 

Tipareste paginaTrimite unui prieten