Opel Ampera, nominalizată la titlul Car of the Year 2012

16 Ianuarie 2012

Rüsselsheim. Pentru al patrulea an consecutiv, Opel a ajuns în finala celui mai important titlu auto al Europei. De această dată, Opel Ampera concurează pentru titlul Car of the Year 2012 (COTY), Maşina Anului.

 

"Suntem încântaţi că Ampera se află printre finalistele Car of the Year", a declarat Alain Visser, Vice Preşedinte Vânzări, Marketing & Aftersales. "Ampera este vehiculul electric cu adevărat revoluţionar, ce a câştigat deja în jur de 25 de premii în Europa. Istoria Opel consemnează trei titluri COTY câştigate: Kadett E (1985), Omega A (1987) şi Insignia (2009)."

 

Juriul Car of the Year format din 59 de jurnalişti auto de prestigiu din 23 de ţări europene au ales şapte finaliste dintr-o listă de 35 de maşini ale căror vânzări au început în 2011, având în vedere criterii precum tehnologie inovatoare şi eficienţă.

 

Ampera este primul vehicul electric ce poate ajunge oriunde oricând. O baterie litium ion de 16 kWh alimentează motorul electric de 111kW/150 cp. În funcţie de stilul de condus şi condiţiile de drum, pot fi parcurse distanţe între 40 şi 80 de kilometri, complet fără emisii. Roţile Ampera sunt propulsate permanent electric, atunci când bateria atinge stadiul minim de încărcare, motorul pe benzină se activează automat şi alimentează un generator pentru a furniza electricitate. Acest sistem extinde distanţa parcursă la peste 500 km fără să fie nevoie să se oprească la o staţie de alimentare. Juriul tratează Opel Ampera şi Chevrolet Volt drept un singur candidat.

 

Câştigătorul titlului Car of the Year va fi anunţat pe 5 martie 2012 la Salonul Auto de la Geneva, devenind prima ştire oficială a evenimentului.

 

Tipareste paginaTrimite unui prieten