VIP Customer Event, Barcelona

24 Iunie 2011

Pentru a prezenta Noul Viano celor mai importanţi clienţi, Mercedes-Benz a organizat un eveniment la Barcelona, în perioada 4-6 iunie.

Pentru a prezenta Noul Vito şi Noul Viano celor mai importanţi clienţi, Mercedes-Benz a organizat un eveniment la Barcelona, în perioada 4-6 iunie. La eveniment au participat 97 de clienţi din 7 ţări. Când a ales Spania ca ţară gazdă pentru acest eveniment, Mercedes-Benz a avut în vedere că Vito şi Viano se produc la fabrica din Vitoria.

 

Mercedes-Benz Romania a organizat şi susţinut prezenţa la acest eveniment a 23 de clienţi de la 7 centre autorizate, având cel mai mare număr de clienţi dintre tările prezente. Clienţii au avut astfel posibilitatea să conducă noile Vito şi Viano (cu aproape două luni înainte de lansarea oficială), dar au şi beneficiat de prezentări statice din partea trainerilor Mercedes-Benz.

De asemenea, Sprinterul NGT a fost şi el prezent, chiar dacă nu a putut fi condus.

 

Deşi timpul alocat a fost de numai două ore, clienţii au putut admira Barcelona din autocar, în cadrul unui tur organizat.

Ce părere au avut clienţii despre acest eveniment? O să răspundem la această întrebare prin comentariile a cinci clienţi, prezentate în paginile următoare.

 

Tipareste paginaTrimite unui prieten