Despre noi

 

ATP Exodus Group este o idee frumoasă devenită business de succes pe piața auto din România. Am început în 1995 cu importul și distribuția de piese pentru camioane, de atunci dezvoltându-ne continuu. Azi, oferim o gamă complexă de produse și servicii pentru autovehicule, prin diviziile noastre: ATP Automotive, ATP Motors și ATP Transit.

 

 

ATP Automotive – acoperă o mare parte din grupele de produse europene ale producătorilor de camioane, remorci, semiremorci, microbuse, autocare, autobuse, autoturisme, comercializând piese ale unor branduri precum: DAF, Iveco, MAN, Mercedes, Renault, Scania, Volvo, Fliegl. Totodată, prin produsele de brand propriu, ATP Automotive își întărește poziția pe piața pieselor auto pentru camioane și suntem alături de dumneavoastră atât pe plan intern, unde avem 32 de sucursale la nivel național, cât și pe plan extern, în Ungaria și Bulgaria.

 

 

ATP Motors – pune la dispoziția dumneavoastră o largă paletă de servicii de tip consultanță, mentenanță, inspecții și reparații. De asemenea, ATP Motors este dealer autorizat Mercedes-Benz, Mazda, Opel, Suzuki, Iveco, MAN, Bosch, ZF Service, fiind locul în care puteți achiziționa sau beneficia de servicii autorizate de mentenanță sau reparații.

 

ATP Transit – asigură servicii de curierat interne și internațonale, dar și distribuirea mărfurilor periculoase sau nepericuloase, aparținând clienților, prin intermediul camioanelor proprii sau ale partenerilor.

 

Suntem o companie dinamică, având obiective, standarde și un mediu de lucru aliniate nivelului european. Baza reușitei noastre este o echipă cu un angajament real, orientată către comunicare optimă și dezvoltare continuă.

 

Obiectivul nostru de viitor va rămâne același: generarea valorii prin efort susținut și punerea satisfacției clientului pe primul plan.

 

 

 

 

 

Înființată în 1995, firma mamă - ATP Exodus Group, se menține lider în România pe piața pieselor de schimb și accesorii pentru vehicule comerciale, cu o rețea de 32 sucursale și o echipă de peste 800 de angajați.

 

Pe parcursul celor 20 ani de existență, s-au construit și consolidat parteneriate stabile cu furnizorii, fiind aleși cei care oferă produse de prim-montaj pentru vehiculele comerciale vest-europene, acumulându-se astfel o vastă experiență în domeniul pieselor de schimb. În 2009, au fost deschise primele sucursale în țările vecine, Ungaria și Bulgaria.

 

Prin obiectul lor de activitate, diviziile ATP Exodus Group, se adresează posesorilor de camioane, remorci și semiremorci, van-uri, autocare, autobuze, autoturisme și utilaje, de toate mărcile.


Personalul nostru calificat și bine instruit vă stă la dispoziție și răspunde tuturor cerințelor dumneavoastră, ridicându-se la cele mai înalte standarde de profesionalism.

 

Firmele grupului au interese comune și își organizează activitatea în baza acelorași principii de valori, punând accent pe utilizarea în mod optim a resurselor aflate la dispoziție, în scopul dezvoltării afacerilor.